Fundația Aquatim anunță finalizarea proiectului cultural „Hai la Muzeu!”

Fundația Aquatim anunță finalizarea proiectului cultural intitulat „Hai la Muzeu!”, inițiativă de mediere culturală între instituțiile școlare și Fundație, prin intermediul Muzeului Apei din Timișoara, administrat de Aquatim SA. Proiectul, finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, a debutat în 15 septembrie și se încheie pe data de 15 noiembrie 2025.

„Hai la Muzeu!” și-a propus să transforme Cultura și Educația într-un subiect de interes pentru elevii din mediul preuniversitar, vizitele școlare la Muzeul Apei într-o experiență plăcută, utilă și adaptată vârstelor, astfel încât elevii care trec și vor trece pragul muzeului să găsească aici nu doar informații, ci și activități ce le stârnesc în mod real curiozitatea și dorința de a învăța.

Proiectul s-a derulat cu sprijinul Școlii Gimnaziale nr. 19 și al Liceului Teologic Ortodox „Sf. Antim Ivireanul” sin Timișoara, care au participat cu 16 dascăli - au avut menirea să creeze și apoi să livreze ideile de activități, sub forma unui „proiect la cheie" - și cu 200 de elevi, implicați în testarea efectivă și implementarea activităților dezvoltate.

Mai multe detalii: https://www.muzeulapei.ro/evenimente/proiectul-cultural-hai-la-muzeu-la-final/